Prima întrebare este: cine a fost studiat? Un rezultat obținut în celule, șoareci sau într-un grup mic de adulți sănătoși nu poate fi transferat automat la persoane cu o boală anume. Populația, intervenția și rezultatul trebuie să corespundă afirmației făcute.
Cinci întrebări înainte de concluzie
- Există un comparator? Un grup placebo sau o alternativă relevantă arată mai bine dacă schimbarea provine de la intervenție.
- A fost alocarea randomizată? Randomizarea reduce riscul ca grupurile să fie diferite din start.
- Ce s-a măsurat? Un marker de laborator poate fi interesant, dar nu este automat un beneficiu resimțit sau o reducere a riscului de boală.
- Cât de mare a fost studiul? Studiile mici pot produce rezultate instabile sau întâmplătoare.
- Cine a finanțat cercetarea? Un conflict de interese declarat nu invalidează singur studiul, dar trebuie luat în calcul și compensat prin replicare independentă.
Nu confunda asocierea cu cauzalitatea
Dacă două lucruri apar împreună, nu știm automat că unul l-a produs pe celălalt. Dieta, antrenamentul, somnul, tratamentele existente și selecția participanților pot explica uneori diferențele observate.
Un semnal bun: limitele sunt declarate
Articolele solide descriu ce nu pot demonstra. Ele nu transformă o concluzie exploratorie într-o promisiune de marketing. Caută limitările în rezumat și în secțiunea de discuții, nu doar rezultatul cel mai spectaculos.
Filtru rapid: întreabă mereu „comparat cu ce?”, „la cine?”, „cu ce rezultat?” și „a fost repetat de o echipă independentă?”.